Pădurile sunt esențiale pentru trecerea la o economie ecologică. În acest context, împăduririle și pădurile bine administrate sunt un element vital în ecosistemul global al pădurilor.
Pădurile naturale, apărute spontan, reprezintă 93% din totalul zonelor împădurite ale lumii, restul – adică 290 milioane de hectare – fiind reprezentat de păduri plantate în scopul exploatării.
Despre pădurile plantate spre exploatare:
- în Europa, nu înlocuiesc pădurile spontane
- pot crește mai repede și pot fi mai productive decât pădurile spontane
- pot fi certificate independent
- pot reprezenta zone de activități recreaționale
- pot preveni eroziunea și degradarea solului
- oferă habitat umbrit și adapost pentru fauna salbatică
- contribuie la dezvoltarea rurală
Pădurile plantate pentru exploatare pot fi surse de energie regenerabilă ce respectă mediul înconjurator și furnizează materie primă pentru industrie. Aceste păduri pot fi bine administrate. Inițiativele europene și globale din acest domeniu trasează standarde și proceduri de împădurire, administrare și certificare care protejează mediul și biodiversitatea, contribuind în același timp la dezvoltarea economică.
Împăduririle globale vor necesita extinderea unor tipuri de plantații și sunt necesare din mai multe motive:
- se estimează că până în 2050 trebuie împădurită o suprafață de 250 milioane de hectare, pentru exploatarea în diverse scopuri, pentru a face față cererii crescânde a populației în expansiune
- din acest total, 11 milioane de hectare trebuie să fie în Europa
- industria hârtiei este doar unul dintre consumatorii de lemn, alături de alte industrii ca cea producatoare de cherestea și cea generatoare de biocombustibili